Brașov: ATENȚIE! Alt URS a ajuns în oraș, în plină zi!

Last Updated on iunie 7, 2017 Miercuri, în plină zi, un alt urs a ieșit din pădure și s-a oprit tocmai în curtea unui brașovean de pe strada Tocile din Schei. Autoritățile vor să ceară voie de la minister să-l „recolteze”. Nu se înțelege dacă să-l împuște sau să-l mute în altă parte.

“A intrat în curtea imobilului de vreo două ori, dar fără să atace pe cineva. Am fost anunțați de jandarmi și am trimis imediat angajații noștri în zonă. Este același urs care a fost văzut și duminică în această zonă.

Brașov: ATENȚIE! Alt URS a ajuns în oraș, în plină zi! 1

Mai mulți angajați ai Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt se află la fața locului și încearcă să-l prindă. Deocamdată a fost îndepărtat, dar cred că se va întoarce.

Proprietarul imobilului are găini în curte și alte animale și cred că vine după miros. Vreau să vă spun că vor ieși din ce în ce mai mulți urși din pădure, în perioada următoare, pentru că nu s-au mai făcut recoltări, ursul fiind un animal protejat.

Numărul urșilor este de patru ori mai mare decât cel normal. La nivelul întregului fond cinegetic din jurul Brașovului și Predeal, fără Poiana Brașov, numărul urșilor a ajuns la 70, enorm.

Este o situație destul de complicată pentru care trebuie o decizie guvernamentală”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.

Sursa citată a adăugat că pentru ursul care a apărut în aceste zile în cartierul Schei va solicita Ministerului Mediului relocarea acestuia sau transferul în Sanctuarul de la Zărnești, dar se impune din partea Ministerului Mediului aprobarea unei recoltări, pentru că în ultima perioadă urșii s-au înmulțit foarte mult, iar situații ca cea de miercuri vor mai apărea.

Previous Story

Primăria Brașov mută „Buletinele” într-un spațiu mai mare

Next Story

ZOO Brașov: NOU! 5 acvarii, unul de 6 metri. Piranhia și caimani. Vezi de cînd poți vizita: