Brașov: Piața Asta închisă două zile, restricții la Piața Dacia

Last Updated on iunie 12, 2017 Serviciul de Administrare a Pieţelor din Primăria Braşov a anunțat că va închide luni și marți, 26-27 iunie) Piața Astra pentru lucrări de reabilitare. La Piața Dacia tarabele din aer liber vor fi închise temporar.

Serviciul de Administrare a Pieţelor din Primăria Braşov a început săptămâna trecută programul de reparaţii şi reabilitare a celor cinci pieţe agroalimentare din oraş. Prima care a intrat în şantier a fost Piaţa Star, unde s-a refăcut carosabilul din zona comercială, urmând ca în perioada următoare să se asfalteze şi zona de aprovizionare dinspre strada Pieţii, fără a fi afectată activitatea comercianţilor, informează bzb.ro.

Brașov: Piața Asta închisă două zile, restricții la Piața Dacia 1

Reparaţii şi refaceri ale aleilor şi platformelor se vor efectua şi la pieţele Astra şi Dacia, a căror activitate va fi afectată din cauza lucrărilor. Astfel, potrivit administratorului public al Braşovului, Miklos Gantz, Piaţa Astra va fi închisă luni, 19 iunie, şi marţi, 20 iunie, perioadă în care se va reface integral covorul asfaltic din interior.

În schimb, la Piaţa Dacia se va închide luni, 26 iunie, şi marţi, 27 iunie, doar zona unde sunt tarabele în aer liber (unde sunt cei mai mulţi dintre producătorii autohtoni), hala acoperită, urmând să rămână deschisă. La această piaţă, pe lângă reabilitarea platformei comerciale, va fi refăcută şi aleea pietonală de lângă sediul Companiei Apa, care face legătura între piaţă şi strada Crişana.

Pe această alee, de cele mai multe ori pot fi văzuţi „comercianţi” care vând diverse verdeţuri, nuci, fructe de pădure sau tot felul de plante medicinale.

Şantier va fi şi în zonele pieţelor „Tractorul” şi „Bartolomeu”, însă acestea nu vor fi închise. La „Tractorul” se va repara trotuarul de lângă piaţă de pe strada Independenţei, curtea interioară, aleea dintre magazine şi bloc. De asemenea, se va reface integral platoul din faţa pieţei de pe strada Olteţ.

În ceea ce priveşte piaţa agroalimentară din Bartolomeu, se va asfalta zona de aprovizionare.

Previous Story

Brașov: SUCCES! Proiectul Noului spital a fost depus la Senat! Urmează bătălia cu birocrația!

Next Story

Brașov: Festivalul de Carte și Muzică Libris în Piața Sfatului