Last Updated on mai 9, 2017 Spitalul Sfântul Constantin continuă procesul de aducere la Brașov a celor mai buni medici din România. Astăzi, reprezentanții spitalului au anunțat începerea colaborării cu Dl. Profesor Universitar Doctor Irinel Popescu.
Pe Facebook, Spitalul Sf Constantin a scris: „Ne face deosebită plăcere și suntem onorați să anunțăm începutul colaborării între Dl. Profesor Universitar Doctor Irinel Popescu și Spitalul Sf. Constantin Brașov, în domeniul chirurgiei robotice.
Personalitate marcantă a lumii medicale românești și internaționale, Președinte al Academiei Române de Științe Medicale, Director al Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni, Expert al Consiliuliui Europei în probleme de transplant, Președinte al Asociației Române de Transplant „Romtransplant”, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în gradul de Mare Ofițer pentru merite deosebite în chirurgia hepatică și în transplantul de organe și titular al numeroaselor distincții naționale și internaționale, cu experiență deosebită în chirurgia ficatului și transplantul hepatic și o cazuistică operatorie de nivel internațional în chirurgia oncologică digestivă, Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a contribuit în mod semnificativ la introducerea și dezvoltarea chirurgiei robotice în România.
Astfel, începând cu luna mai 2017, pacienții din intreaga țară care suferă de afecțiuni cum ar fi herniile hiatale, tumori de corp și coadă de pancreas, acalazii, cancer rectal sau cancer de col uterin dar și alte afecțiuni, se pot programa pentru consultații la cabinetul dlui Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu din cadrul Spitalul Sf. Constantin Brașov în vederea intervențiilor de chirurgie robotică daVinci. Programările se pot efectua apelând Call Center 0268300300”.