Last Updated on martie 24, 2017 Spitalul Județean Brașov începe un amplu proces de reabilitare astfel că unele secții vor fi mutate. O parte dintre secții se vor muta în corpul A, o parte la staționarul Astra, iar o parte la staționarul Tractorul. Din cele 910 paturi, pe perioada lucrărilor, cel puțin în următoarele șase luni, se vor pierde 59, care vor fi reduse.
Pe Facebook, Din Taxi a adăugat 2 fotografii cu mesajul: „LUCRĂRI MASIVE DE COSMETIZARE in zona spitalului judetean. Societatea Comprest a inchis statia de taxi de la spital pentru lucrări de cosmetizare a zonei in paralel cu lucrarile de la constructia in litigiu, anexată clădirii spitalului.
Este recomandat să ocoliți strada O. Augustus pentru a evita blocajele, dat fiind latimea strazii si a circulației taxiurilor in zona”.
Societatea Comprest ne-a comunicat ca se dorește finalizarea lucrarilor in cel mai scurt , ei fiind contractati doar pentru cosmetizare.
Referitor la lucrările de demolare si punere in legalitate a constructiei de lângă spital nu ne-au putut da detalii iar reprezentantul primăriei nu a putut fi contactat”.
Unitatea de Primiri Urgențe se va muta în clădirea în care a funcționat ambulatorul spitalului (fosta policlinică), utilizând intrarea de pe strada Octavian Augustus informeză monitorulexpres.ro.
S-au demarat lucrările de amenajare a acestui spațiu, atât în interior, cât și în afara clădirii, astfel încât pacienții care vor sosi cu ambulanțele la UPU să poată fi transportați indiferent de condițiile meteo.
Ambulanțele ce deservesc UPU vor parca pe strada Octavian Augustus. Din acest motiv, începând cu data de 27 martie 2017, circulația publică auto, cu excepția ambulanțelor și a taxiurilor, va fi închisă pe strada Octavian Augustus – pe tronsonul cuprins între Calea București, până la intersecția cu strada Popa Șapcă. Conform estimărilor făcute de managerul SCJU, toate aceste activități de relocare secții și de relocare UPU vor dura maxim 45 de zile.