Brașov: Ești de acord? Amenzi pentru cei care scutură rufele de la fereastra blocurilor?

Last Updated on martie 7, 2017 Brașovenii au avut posibilitatea până la 2 martie de a face propuneri la regulamentul de salubrizare şi deszăpezire a municipiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, au fost transmise propuneri de către 7 cetăţeni şi un ONG. De exemplu, printr-o propunere s-a solicitat ca braşovenii care aruncă gunoi de la geam sau care scutură rufele de la fereastră sau balcon să fie amendaţi, informează bzb.ro.

Brașov: Ești de acord? Amenzi pentru cei care scutură rufele de la fereastra blocurilor? 1

De asemenea, la Primăria Braşov a venit şi propunerea amendării celor care aruncă zăpada de pe maşina proprie pe un loc de parcare vecin, curăţat de deţinător.

Nu în ultimul rând, o altă propunere a vizat o mai bună promovare a regulilor impuse prin acest regulament, înainte să se treacă la sancţiuni.
„Propunerile vor fi transmise Serviciului de Urmărire Contracte, Salubrizare şi deszăpezire în vederea redactării documentului final, care va fi spus aprobării Consiliului Local Braşov”, a declarat Toarcea.

Previous Story

(Foto) Poiana Brașov: Urșii au făcut prăpăd pe pârtie! Crezi că autoritățile îi vor împușca?

Next Story

Ce ar fi Brașovul cu autostradă? PIB-ul Constanţei a crescut cu o viteză dublă faţă de restul economiei de la deschiderea autostrăzii încoace