Brașov: Un pensionar primește lunar 29.900 lei. Vezi ce a lucrat în tinerețe:

Last Updated on februarie 7, 2017 Un pensionar din Brașov primește lunar 29.900 de lei. Beneficiarul este un fost aviator, urmat în topul pensionarilor de lux de alte nouă persoane, care încasează în fiecare lună între 16.600 de lei şi 29.000 de lei.

La polul opus se află aproape 8000 de braşoveni care primesc cea mai mică pensie – 400 de lei, unii după o viaţă de muncă, alţii titulari de pensie socială, scrie stiri.rttbrasov.ro

Brașov: Un pensionar primește lunar 29.900 lei. Vezi ce a lucrat în tinerețe: 1

În Judeţul Braşov, aproape 250.000 de angajaţi susţin peste 156.000 de pensionari. Unii încasează pensii infime, alţii modeste, dar exista şi un lot de pensionari de lux, care duc o viaţă pe măsura veniturilor.

„Cuantumul mare al pensiilor, în general, este la cei care au pensii de serviciu. Există un aviator în plată cu pensie de 29.900 de lei. Modul de calcul al pensiei de serviciu este cu totul altul decât la pensia de asigurări sociale. Este un anume procent din salariul avut în plată de un aviator, care este în activitate. Este cu totul alt algoritm de calcul şi automat pensiile ies mai mari la cei care au pensii speciale”, a explicat astăzi, Delia Stanciu, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Braşov.

În judeţul Braşov, aproape 8000 de pensionari primesc doar 400 de lei, pensie socială. Pensii între 401 şi 1000 de lei au peste 48.000 de braşoveni. Între 1001 şi 2000 de lei pensie primesc peste 78.000 de braşoveni. Pensie mai mare de 2000 de lei încasează 8.900 de braşoveni.

Previous Story

Brașov: Ministrul Marius Dunca „explică” de ce nu a dat bani pentru Aeroport, Spital și Autostradă. Vezi replica lui Adrian Veștea, președintele CJ:

Next Story

Aeroportul Brașov. „Nu mai rămâne nici urmă de îndoială, PSD nu vrea aeroport!” Replica deputaților PNL după ce PSD a blocat și în Parlament banii pentru finalizarea lucrărilor