Aeroportul Brașov. „Nu mai rămâne nici urmă de îndoială, PSD nu vrea aeroport!” Replica deputaților PNL după ce PSD a blocat și în Parlament banii pentru finalizarea lucrărilor

Last Updated on februarie 8, 2017 Ministrul brașovean Msrius Dunca a încercat ieri să explice de ce PSD nu a dat bani pentru finalizarea lucrărilor la Aeroport, pentru construcția Spitalului și a autostrăzii.

Marius Dunca, citat de mytex.ro: „Bugetul de stat nu este la discreţia nici unui parlamentar. Alocările bugetare pentru realizarea anumitor obiective de investiții se fac în baza proiectelor depuse de către autoritățile locale. Până în acest moment, nici Consiliul Județean Brașov și nici altcineva, nu a depus vreun proiect referitor la aeroport, care să întrunească condițiile legale la Ministerul Finanțelor Publice sau la un alt minister”.

Aeroportul Brașov. „Nu mai rămâne nici urmă de îndoială, PSD nu vrea aeroport!” Replica deputaților PNL după ce PSD a blocat și în Parlament banii pentru finalizarea lucrărilor 1

Deputatul Gabriel Andronache (PNL) a precizat ieri că nu e vorba decât de „praf în ochi”. „Respingerea amendamentului pe motiv că prin legea bugetului de stat nu se stabilşte destinaţia fondurilor din anexa 7 este lipsită de susţinere regulamentară şi constituie o metodă ipocrită a majorităţii de a justifica neacordarea de fonduri pentru realizarea aeroportului.

Anexa 7 a legii bugetului de stat este singura care permite alocarea de fonduri pentru investiţiile proprii ale administraţiilor locale.

Din conţinutul amendamentului rezultă foarte clar că noi am solicitat suplimentarea cuantumului alocat judeţului Braşov (pentru număr curent 8 din anexă) însoţită de motivarea acestei suplimentări, motivare cuprinsă atât în amendament cât şi în rubrica specială, conform dispoziţiilor art. 99 din Regulamentul Camerei Deputaţilor”, a declarat Andronache.

 

Pe Facebook, deputatul PNL Mara Mareş a scris: „Vă spuneam ieri că amendamentul semnat de parlamentarii PNL Brașov cu privire la suplimentarea de fonduri pentru Aeroportul Internațional Brașov a picat la Comisia de buget, finanțe și bănci, în urma votului împotriva dat de parlamentarii PSD. Ei bine, astăzi, același amendament a picat și în plenul parlamentului.

Este important de menționat că amendamentele propuse la Bugetul de Stat sunt în baza unei proceduri cat se poate de #legale! Nici vorba de vreo ilegalitate, ci doar de o inducere în eroare voita.

Într-o țară democrată, amendamentele pot fi admise sau respinse. TOATE amendamentele au fost respinse, însă ceea ce este cu adevărat regretabil este faptul că parlamentarii PSD nu au ales să fie mai aproape de cetățenii județului Brașov, urmând linia de partid și ascuzându-se în spatele unor declarații fără sens, ca cea de mai jos. PSD nu are ca prioritate în programul de guvernare, așa cum ne-a fost prezentat, Aeroportul Internațional Brașov. Nu mai rămâne nici urmă de îndoială, PSD nu vrea aeroport!”

Previous Story

Brașov: Un pensionar primește lunar 29.900 lei. Vezi ce a lucrat în tinerețe:

Next Story

(FOTO) Brașov: În Răcădău se taie copaci masiv dar … legal. Vezi ce spune Regia Pădurilor