Brașov: Deputatul Gabriel Andronache (PNL) îl acuză pe Liviu Dragnea că „omoară constituţia”

Last Updated on noiembrie 18, 2016 Deputatul brașovean, Gabriel Andronache, a susținut ieri o conferință de presă în care a prezentat presei o declaraţie politică care ar fi trebuit susținută în Parlamentul României. Acest lucru nu a mai fost posibil deoarece parlamentarii au intrat în vacanță.

„Având în vedere că parlamentarii au intrat în vacanţă, am decis să prezint aici declaraţia politică «PNL apără Constituţia, PSD omoară Constituţia» sau cum Liviu Dragnea a devenit „spaima Constituţiei”, a declarat Andronache, citat de bzb.ro

deputatul-andronache-gabriel-initiativa

Deputatul a spus că din primăvara acestui an PSD a construit şi utilizat un „arsenal legislativ” cu care s-au străduit să demoleze Constituţia. „Tartorul acestei acţiuni a fost Liviu Dragnea, preşedintele PSD. El a dat startul, prin promovarea agresivă în Parlament a «legii defăimării», urmărind să instituie cenzura Internetului, inclusiv a facebook, încălcând dreptul constituţional la liberă exprimare”.

„Au continuat cu modificarea legii privind menţinerea în funcţie a celor condamnaţi cu suspendare. A fost atacată la Curtea Constituţională şi declarată neconstituţională. A urmat episodul pensiilor speciale pentru aleşii locali, minţindu-i pe aceştia că demersul este constituţional. Din nou CCR a desfiinţat legea PSD considerând-o o încălcare a Constituţiei”, a mai spus deputatul liberal.

Acesta susţine că în prezent PSD şi Liviu Dragnea „omoară Constituţia promovând acte normative populiste (cazul legii de aprobare a OUG 20/2016) adoptate în dispreţul art.1, art.111 sau art.138 din Constituţie”.

Previous Story

Brașov: Facebook a făcut o „Minune” la Făgăraş. O maşină a dispărut şi a apărut în acelaşi loc după trei săptămâni

Next Story

(Foto) Accident Brașov: În sensul giratoriu de la Mc Donalds