Deputatul Gabriel Andronache și-a prezentat raportul de activitate în mandatul 2012-2016. Vezi ce a reușit să facă:

Last Updated on septembrie 9, 2016 Deputatul Gabriel Andronache și-a prezentat raportul de activitate în mandatul 2012-2016. El a depus 53 de inițiative legislative în calitate inițiator sau coinițiator, a avut 1550 de intervenții în Comisia Juridică și în cea de Regulament și a depus 317 amendamente la proiectele de lege dezbătute în comisiile menționate anterior.

„În legislatura 2012 -2016 am fost membru în Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități; cele mai onorante calități pe care le-am îndeplinit în această legislatură în cadrul Comisiei: coordonator-raportor al subcomisiei de dezbatere și adoptare a legii privind Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav care îmi permite implicarea în identificarea soluțiilor legislative pentru adoptarea cât mai rapidă a acestei inițiative, membru al Comisiei Speciale de Revizuire a Constituției și cea de coordonator, iar ulterior membru, al subcomisiei de elaborare a noului cod rutier.

14256294_302956940071850_1500251792_n

Din această ultimă calitate am participat la realizarea uneia din promisiunile electorale aceea de elaborare a unei legislații noi îm materia siguranței rutiere.

De asemenea am promis o lege privind activitatea de prevenire a bolilor cronice sens în care am depus împreună cu colegii parlamentari liberali „ legea prevenției în sănătate”. Parlamentul a adoptat și reglementările în domeniul contorizării individuale a consumului de apă cât și în domeniul corectării erorilor din sistemul de plată a asigurărilor de sănătate.

Am depus 53 de inițiative legislative în calitate inițiator sau coinițiator; am avut 1550 de intervenții în Comisia Juridică și în cea de Regulament, am depus 317 amendamente la proiectele de lege dezbătute în comisiile menționate anterior. De asemenea am avut prezență de peste 83% la ședințele de plen ale camerei (diferența până la 100% fiind dată de situațiile în care grupul parlamentar a decis părăsirea sălii de plen în semn de protest față de abuzurile majorității parlamentare) și de peste 92% în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
~ în Comisia pentru Regulament am contribuit la elaborarea noului regulament de organizare și funcționare al Camerei Deputaților. După adoptare acesta a îmbunătățit activitatea principalei camere decizionale.
În concluzie am îndeplinit principalele obiective discutate în campania din2012, cu toate că, în mare parte din timp, am fost membru al opoziției parlamentare”.

Gabriel Andronache
Deputat PNL de Brasov

Previous Story

Brașov: Copiii din Mândra, Moieciu și Racoș fac teatru de păpuși cu mâna lor

Next Story

Brașov: Doua tinere din Franța, atacate de trei indivizi care au vrut să le violeze. Vezi cum au reusit sa scape