Last Updated on septembrie 29, 2016 Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Brașov a incendiat casa amantei sale, iar flăcările s-au extins și la casa vecină.
Proprietara casei distruse in incendiu a ramas vaduva in urma cu trei saptamani. De atunci, iubitul s-a mutat la ea. Fiica ei sustine ca barbatul, mare consumator de alcool, le-a amenintat de mai multe ori. Ar fi provocat incendiul suparat, se pare, ca femeia nu voia sa-i dea banii primiti recent de la primarie pentru inmormantarea sotului ei, scrie știrileprotv.ro
“Dupa mine a fugit si a aruncat cu bata dupa mine si ne a amenintat ca ne da foc la casa. De la maica mea zicea ca vrea banii ce i-a primit de pe urma tatalului meu, e vorba de suma care o ofera primaria, 2.600 lei”, spune fiica femeii.
Incendiul a izbucnit in jurul orei 3 dimineata. Politistii spun ca proprietara casei impreuna cu amantul bausera zdravan, apoi s-au luat la cearta. Femeia a plecat de acasa, iar barbatul, suparat, a dat foc unor haine si a plecat si el. O vecina a simtit miros de fum si a sunat la 112. Incendiul s-a extins si la un imobil invecinat, producand pagube de peste 100.000 de lei, spun pompierii.
Suspectul a fost retinut pentru 24 de ore, iar procurorii urmeaza sa decida daca vor cere sau nu arestarea sa preventiva pentru distrugere.