Aeroportul Brașov: Adrian Veştea şi George Scripcaru „joacă” tare. Vor participa la dezbaterile din Senat pe tema Legii Aeroportului. „Suntem în grafic” spune Gabriel Andronache, deputat PNL

Last Updated on septembrie 8, 2016 Săptămâna viitoare încep dezbaterile pe tema Legii Aeroportului în Senat și, pentru a nu lăsa loc de amânări, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi primarul George Scripcaru vor participa la dezbateri.

Cei doi şi-au arătat disponibilitatea de a oferi, în faţa Biroului Pemanent al Senatului, toate detaliile care i-ar putea convinge pe parlamentari să dea aviz favorabil modificării Legii 297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea CJ Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav”, informează mytex.ro. Propunerea legislativă a fost înregistrată în 16 iunie, iar în 6 septembrie a fost aprobată urgentarea procedurii.

14269538_302956943405183_3007604_n

(foto: mytex.ro)

„Iniţiativa legislativă are o importanţă deosebită pentru comunitatea noastră locală, deoarece adoptarea acesteia va permite reluarea investiţiei la obiectiv, care este fundamental pentru dezvoltarea durabilă a regiunii din care facem parte, a judeţului şi a municipiului Braşov. Este, de asemenea, cea mai importantă construcţie dorită de braşoveni.

Considerăm că dezbaterea în procedură de urgenţă este esenţială pentru reluarea demersurilor de achiziţie publică la obiectivul de investiţii în acest an”, sunt argumentele expuse în adresa trimisă către Senat, semnată de Veştea şi Scripcaru.

Gabriel Andronache, deputat PNL: „Suntem în grafic, s-a stabilit procedura de urgență. Urmează ca săptămâna viitoare, cel mai probabil, să aibă dezbaterea în comisia Juridică din Senatul României. La această comisie, ca urmare a unui demers de apreciat făcut de primarul Brașovului și de președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, vor fi și aceștia invitați.

14256294_302956940071850_1500251792_n

(Gabriel Andronache, deputat PNL)

Împreună au solicitat să se aplice procedură de urgență și dezbaterea să aibă loc cât mai repede posibil ca legea să fie doptată și apoi să se poată relua investiția la acest obiectiv important pentru comunitatea brașoveană”.

Previous Story

Accident Brașov: Un Taxi a ajuns cu roțile în sus, pe trotuar. Vezi aici Foto:

Next Story

O femeie din Braşov a născut prematur tripleţi la Maternitatea din Sibiu