Brasov. Noul RCA: 900 de lei la 40 de ani, 3.700 de lei la 20 de ani

Last Updated on august 10, 2016 Polițele de asigurare obligatorii pentru mașini continuă să crească, iar șoferii devin din ce în ce mai nemulțumiți. Cei mai afectați de această creștere sunt tinerii până în 30 de ani și bătrânii peste 70 de ani care se văd nevoiți să plătească o asigurare de 4-5 ori mai mare, pentru același tip de mașină, decât o persoană cu vârsta cuprinsă între 30 și 70 de ani.

La finele anului trecut s-a stabilit că asigurările obligatorii vor creşte în acest an din cauza aplicării directivei europene Solvency 2. Pentru ca această creştere să nu fie atât de bruscă, ASF a stabilit ca primele de asigurare să crească în trepte. Astfel, după creşterea de la 1 ianuarie, la jumătatea anului am avut parte de o nouă creştere.

Dacă un şofer de 40 de ani plătea până acum la Braşov pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică de 2.000 cmc un preţ de 670 de lei, el va plăti aproximativ 900 de lei. Şi mai gravă e situaţia în cazul tinerilor. Pentru acelaşi autovehicul, un tânăr braşovean ar fi plătit 3.200 de lei, însă va ajunge să plătească aproximativ 3.700 de lei, scrie bzb.ro

„Nimic nu se mai măreşte în ţara asta decât taxele. Cred că Guvernul ar trebui să se mai gândească un pic, că e posibil să ajungă iară ca în 89. Cât să tot crească RCA-ul? Ei nu văd cum stau lucrurile în alte ţări din Europa?”, spune un bărbat.

„Nu mi se pare normal ca tinerii să plătească aşa de mult faţă de ceilalţi. Este normal să plătească un pic mai mult, dar nu chiar aşa mult, de 4-5 ori, mi se pare chiar exagerat. Eu am făcut 30 de ani acum doi ani şi nu mai este cazul să plătesc aşa mult, asigurarea a scăzut la jumătate de atunci şi nu mai e aşa mare problemă”, spune un tânăr.

Transportatorii au organizat acţiuni de protest luna trecută, după ultima creştere a poliţelor în cazul camioanelor. Acum se pregătesc noi acţiuni de protest, anunţate de alte categorii de şoferi, pentru ca preţul asigurărilor să nu mai fie majorat.

Previous Story

Brasov. Record culinar: cea mai mare porţie de fasole bătută

Next Story

Brasov: SCANDALOS! Copii in scaun cu rotile, trimisi in tabara la o cabana fara lift sau rampe de acces. “Nici nu avem cum sa ajungem acolo”