Brașov: Din 1 septembrie, sens interzis către Sânpetru

Last Updated on august 3, 2016 Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov a decis ieri blocarea drumului de acces spre Sânpetru pentru lucrări de reparație. Locuitorii din zonă vor putea merge în localitate pe două „bretele”.

Pe strada 13 Decembrie, după blocurile de locuinţe de lângă garajul de troleibuze al RAT se va amenaja un sens giratoriu, care fi unul permanent şi va face legătura cu străduţa ce asigură accesul spre blocuri, apoi cu continuare cu noua „bretea” care va ajunge în tronsonul II al ocolitoarei, unde se va amenaja un nou sens giratoriu, de data aceasta provizoriu. Lucrările la această „bretea”, care va avea două benzi, câte una pe sens, au început deja, artera rutieră fiind inclusă în proiectul iniţial al proiectului ocolitoarei, informează bzb.ro.

Pentru a se asigura legătura între ocolitoare şi DJ 103, de la giratoriul provizoriu va porni o altă arteră rutieră, care se va intersecta cu drumul care duce spre Sânpetru în dreptul fostelor sere.
Lucrările la cele două bretele se estimează că vor fi finalizate în jurul datei de 20 august, iar devierea traficului pe noua se va face începând cu 1 septembrie.

Restricţii pentru camioanele de mare tonaj
Pe noua şosea vor fi însă restricţii de tonaj, respectiv de 7,5 tone. „După data de 1 septembrie, accesul spre zona Tractorul cu vehiculele de tonaj mai mare de 7,5 tone, care veneau de pe ocolitoare spre această zonă, se va face pe DN 11, strada Hărmanului – strada Zaharia Stancu (drumul de la Centrul Comercial Coresi) – 13 Decembrie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Previous Story

UPDATE Accident Brașov: Pieton lovit de autobuz!

Next Story

Brasov: Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean se mută. Vezi pe unde se intră: