Brașov: Urgenţele se mută în fosta policlinică a Judeţeanului

Last Updated on iulie 13, 2016 Unitatea de Primiri Urgențe se va muta în fosta policlinică a spitalului ca urmare a lucrărilor de reabilitare a Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență, lucrări ce vor începe în 18 iulie.

„Va trebui să mai facem nişte lucrări. Ar fi nevoie de unele amenajări, cum ar fi o rampă sau o copertină, dar şi de unele schimbări în ceea ce priveşte traficul rutier în zonă”, a declarat vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, citat de bzb.ro

Propunerea lui privind sistematizarea traficului rutier este ca pe strada Octavian Augustus, care face legătura cu Calea Bucureşti, să fie instituit sens unic, astfel încât ambulanţele să aibă acces facil spre UPU, dar şi suficient spaţiu pentru staţionare.

„Urmează să stabilim şi aceste modificări în ceea ce priveşte traficul, apoi să le supunem aprobării Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov”, a anunţat vicepreşedintele CJ.

Lucrările de reabilitare la Spitalul Judeţean se estimează că vor dura an şi jumătate, perioadă în care se vor institui şi modificările de trafic.

Previous Story

Brasov: Aparat Nou. Diagnostic în 6 ore la Spitalul de Boli Infecţioase. În schimb la Spitalul Județean nu mai sunt anestezice pentru operații

Next Story

Brașov: Un oraș din România se laudă cu cel mai curat aer din Europa pentru că și-au păstrat tramvaiele. Vrei să se reintroducă tramvaiele la noi?