Brasov: Mananci mici de la Kaufland? Vezi ce au găsit inspectorii OPC:

Last Updated on iulie 28, 2016 Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a descoperit o serie de nereguli la chioșcul de la intrarea în supermarketul Kaufland de pe Calea București, unde se vând preparate din carne gata făcute.

În urma controlului inspectorii au aplicat o amendă de 2.00 de lei după ce s-au descoperit probleme de igienă, muște, deșeuri neevacutate din zona de producție, dar și faptul că pasta de mici era ținută la temperatură necorespunzătoare.

„Am descoperit probleme de igienă, probleme de contaminare încrucişată în bloc alimentar (n.r. produse ţinute la un loc), muşte, deşeuri neevacuate din zona de producţie, hotă nefuncţională, condiţii de păstrare a produsului-materie primă improprii”, a declarat dr. Irina Holerga, şef al Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor, pentru mytex.ro

Potrivit sursei citate, măsurile dispuse pentru remedierea situaţiei vor fi rezolvate chiar astăzi de reprezentanţii supermarketului: „Sunt măsuri care se pot remedia pe loc, dar pe care unii le remediază în mai multe zile, depinde de firmă. Unitatea aceasta şi-a asumat planul de măsuri şi a decis sistarea activităţii prin proprie procedură, iar planul de măsuri va fi pus în aplicare într-o oră”.

Pe de altă parte, reprezentanta DSVSA Braşov a specificat faptul că materia primă nu era expirată, că era etichetată corespunzător, că se cunoştea trasabilitatea şi că provenea dintr-un depozit care îndeplineşte toate condiţiile impuse de normele sanitar-veterinare.

Previous Story

Aeroportul Brașov: Lovitură de la Primărie pentru Consiliul Județean. Se amână lucrările ani de zile?

Next Story

Brașov: Dezastru la Spitalul Județean! Doar 8 medici din 20 fac gărzi. Primăria nu vede situația. Poate că ar trebui ca oamenii de afaceri să se asocieze într-o fundație și să plătească chiriile medicilor. Ce zici?