Brasov: Animale moarte, saltele și frigidere printre gunoaiele găsite în Canalul Timiș

Last Updated on iulie 1, 2016 Autoritățile brașovene au decis curățarea Canalului Timiș pentru a se evita formarea inundațiilor din zona stadionului Tineretului la fiecare ploaie mai mare. Acest lucru s-a dovedit a fi mai greu decât se anticipase, asta din cauza gunoaielor descoperite de muncitorii care au intrat în el.

Decolmatarea canalului a început în urmă cu trei săptămâni, lucrările fiind efectuate pe sectorul de sub strada Mihai Viteazul, pe un tronson cu o lungime de aproximativ doi kilometri. Mai precis cum acest canal nu a fost curăţat de mulţi ani, în anumite locuri s-au format „baraje” de gunoaie, care nu au mai permis scurgerea apelor, motiv pentru canalul a refulat atunci când au fost ploi puternice, scrie bzb.ro

„Muncitorii au găsit în canal cadavre de animale – mai precis oi şi porci – saltele sau frigidere. Scoaterea deşeurilor a fost dificilă, pentru că a fost imposibilă ridicarea dalelor de beton de deasupra şi luarea deşeurilor cu ajutorul excavatoarelor.

Curăţarea s-a făcut manual, iar muncitorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) au lucrat asemenea minerilor: au intrat în canal şi, puţin câte puţin, au adus gunoiul în zonele de unde putea fi scos la suprafaţă. Vă daţi seama ce înseamnă să scoţi dintr-o galerie de 4 pe 3 trei metri o saltea îmbibată cu apă şi alte materii organice?”, a declarat administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz.

În aceste zile, muncitorii Companiei Apa lucrează și în zona Gării, mai precis la intersecţia Bulevardului Gării cu Bulevardul Victoriei. „Acolo se mai realizează guri de canal pe mijlocul drumului, iar apele sunt direcţionate către două colectoare diferite. Până acum apele se scurgeau doar în gurile de canalizare de lângă trotuar”, a precizat Gantz.

 

Previous Story

Brasov: Regia Autonomă de Transport modifică mâine traseul liniilor 9 și 29

Next Story

Accident Grav între Brașov și Feldioara: Două mașini au fost strivite de două TIR-uri