Last Updated on iunie 6, 2016 George Scripcaru a câștigat la scor alegerile pentru un nou mandat la Primăria Brașov. El a declarat că se așteaptă ca proiectele Brașovului să fie susținute de toate partidele. Cătălin Leonte, candidat independent, a declarat „Democratic insa trebuie sa recunosc optiunea majoritatii”.
„Eu am avut o campanie echilibrată, în care mi-am prezentat un proiect pentru Brașov. Nu am atacat contracandidații mei și îi respect în continuare. Cred că Brașovul trebuie să aibă o altă etapă la care să se raporteze din punct de vedere al componentei economice și de aici să determinăm și celelalte componente de dezvoltare”, a subliniat Scripcaru citat de agerpres.ro.
El a adăugat că proiectele care sunt în derulare trebuie continuate, dar este nevoie să fie dezvoltate și alte componente pentru dezvoltarea economică a municipiului și a zonei metropolitane, iar partidele politice trebuie să înțeleagă acest lucru.
„Partidele, indiferent de culoarea politică să înțeleagă că sunt cel puțin cinci proiecte mari la care trebuie să se raporteze cu toții. Eu sunt în poziția în care îmi doresc acest lucru. În această campanie am discutat foarte mult cu oamenii, m-am întâlnit cu ei, am avut curajul și tăria să fac acest lucru și am avut capacitatea să accept lucruri care nu-mi conveneau, dar le-am acceptat.Important este să mergem în continuare și să realizăm lucruri bune pentru acest municipiu”, a mai arătat Scripcaru.
Citeste si:
Brasov: Rezultate alegeri primărie. Vezi ce procente au obținut candidații:
La un numar de 31.000 de brasoveni mai mic decat in 2012, care nu s-au prezentat la vot, au avut de castigat aparatele de partid.
P.S. : Mai avem mult de muncă! Voi reveni, deocamdată comentariile sunt de prisos.