Last Updated on mai 16, 2016 Muncitorii de la salubritate din Brașov au găsit o poșetă în care se afla suma de 1.000 de dolari, documente şi două telefoane mobile, uitată de doi turişti pe o bancă din centrul orașului. După ce au găsit poșeta muncitorii de la salubritate au predat-o poliţiştilor locali.
„O filipineză şi prietenul ei român, aflaţi într-o plimbare prin oraş, la sfârşit de săptămână, s-au odihnit şi au admirat arhitectura cetăţii pentru doar câteva minute de pe o bancă de pe strada Michael Weiss. Suficient cât să îşi piardă… geanta. Aceasta a fost observată de muncitorii de la salubritate, care au predat lucrurile echipajului de la Poliţia Locală. La verificarea conţinutului, poliţiştii locali au descoperit în poşeta abandonată de turişti suma de 1.000 de dolari, două telefoane mobile şi documente, cu ajutorul cărora au fost identificate persoanele respective”, se precizează într-un comunicat preluat de voceatransilvaniei.ro
Românul şi filipineza au fost extrem de fericiţi că vacanţa lor a fost salvată şi au insistat să le mulţumească în scris poliţiştilor locali pentru profesionalism şi solicitudinea de care au dat dovadă oamenii legii. Cu această ocazie, a fost menţionat agentul Dănuţ Milea, care s-a ocupat de cazul celor doi turişti, potrivit comunicatului de presă.