Aeroportul Brașov. Veste bună: din 2019 se va zbura de aici! Veste proastă: Ce crezi că vor spune politicienii în 2019? „Nu ne lasă Bucureștiul, este o conspirație a Sibiului etc”

Last Updated on mai 12, 2016 Candidatul PNL la primăria Brașov a anunțat astăzi că a văzut proiectul Aeroportului și că mai este nevoie de 42 milioane de euro pentru finalizarea construcției. Vestea proastă este că nimeni nu va da bani Brașovului atâta timp cât avem un președinte de Consiliu Județean arestat pentru mită și un primar arestat și el pentru luare de mită.

„Ne-am întâlnit şi am discutat detaliat cu firma Iptana care a realizat aceste documentații de reactualizare a Planului Urbanistic Zonal și am aflat ce cheltuieli mai sunt necesare pentru finalizarea obiectivului”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor pentru mytex.ro.

Valoarea totală a investițiilor pentru finalizarea proiectului, conform SF-ului actualizat prezentat de firma amintită, este de 35.057.440 euro, respectiv 42.068.930 euro TVA inclus.

„În SF sunt prevăzute şi etapele de realizare. Valoarea proiectului tehnic este estimată la două milioane de euro, iar efectuarea acestei documentații ar urma să dureze patru luni.

„Putem porni proiectul tehnic anul acesta. În ceea ce privește lucrările, depinde cât de bine ne mișcăm. Realizarea întregului proiect este estimată la 24 de luni, astfel că în 2019, cel târziu, am putea zbura de pe aeroportul de la Ghimbav”, a explicat Adrian Gabor.

 

Iar cum veștile proaste nu vin singure, dacă Brașovul nu se mișcă rapid, până la regionalizare, nu va mai face niciun aeroport.

Guvernul Cioloș va pune în practică planul de regionalizare astfel că Brașovul va fi cuplat cu Sibiul iar capitala va fi la ei. Mai mult, proiectele regionale vor fi supuse la vot iar Sibiul va fi destul de isteț să-și atragă voturile, doar au trimis un președinte la București.

Noi am trimis un președinte de Consiliu Județean și un Primar la închisoare pentru luare de mită.
Chiar nu crezi că este timpul să renunțăm la ei? Le mulțumim pentru ce au făcut bun pentru Brașov dar trebuie să ne descurcăm și fără ei.

Previous Story

Brasov: Piata de Miercuri a fost DEMOLATĂ! Tone de gunoi cărate cu camioanele

Next Story

Brasov. Polițistul Marian Godina: Urez la mulți ani tuturor asistenților medicali și în special colectivului de la Spitalul Județean