Aeroportul Brașov: Covasna vrea să investească 6 milioane de euro în construcție! Rămân și ei fără bani? Brașovul a pierdut deja 24 de milioane de euro

Last Updated on mai 26, 2016 Astăzi, consilierii județeni au aprobat hotărârea prin care Primăria Brașov preia conducerea proiectului Aeroportului din Brașov, cu 51% diun viitoarea asociere.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat astăzi, care vine în completarea HCL 69/2016, „se aprobă participarea Municipiului Braşov în pondere majoritară în asocierea ce se va realiza cu Judeţul Braşov şi Oraşul Ghimbav pentru finalizarea obiectivului de investiţie”, informează mytex.ro.

Potrivit acestui proiect de hotărâre, „termenii şi condiţiile asocierii, precum si modalitatea de materializare concretă a acesteia, definirea aportului părţilor şi statutul aferent asocierii, astfel încât Municipiul Braşov să deţină o pondere majoritară în funcţie de cuantumul aportului adus în asociere, constatate de Comisiile de negociere ale UAT – Municipiul Braşov, UAT – Judeţul Braşov şi UAT – Oraşul Ghimbav, vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Braşov, Consiliului Judeţean Braşov şi Consiliului Local al Oraşului Ghimbav care vor aproba şi forma juridică a asocierii”.

În cadrul ședinței, consilierul local Szente Ladislau a precizat că autoritățile din județul Covasna doresc să intre în parteneriat, pentru realizarea aeroportului internațional, fapt confirmat ulterior de primarul George Scripcaru. Edilul a precizat că a purtat discuții pe această temă cu primarul localității Sf. Gheorghe, care și-a manifestat intenția să participe la investiție.

Potrivit primarului Brașovului, Consiliul Local Sf. Gheorghe și Consiliul Județean Covasna sunt dispuse să contribuie cu până la 3 milioane de euro fiecare.

„Ar fi important de discutat și cu Consiliul Județean Harghita, dar mai întâi trebuie să ne lămurim între noi (n.r. CL Brașov, CJ Brașov și CL Ghimbav).

Interesantă poziția vecinilor din Covasna având în vedere că Aeroportul Brașov este îngropat deoarece nu avem teren pe care să construim. Probabil este campanie electorală și acolo altfel nu se explică de ce ar dori să investească 6 milioane de euro în ceva în care Brașovul nu a fost în stare să construiască după 14 ani, indiferent cine a fost la putere, aici sau la București.

Brașovul a investit până acum 24 de milioane  de euro, sumă neconfirmată oficial, într-o pistă de beton de 2 kilometri jumătate și un gard care a fost deja furat parțial.

Previous Story

Brașov: Scrisoare de mulţumire pentru un poliţist local care a găsit un portofel

Next Story

Brasov: Intrare gratuită pentru copii de 1 iunie la Grădina Zoologică