FELICITĂRI! Un braşovean a câştigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură

Last Updated on aprilie 7, 2016 Claudiu M. Florian, născut în 1969, la Rupea, judeţul Braşov, unde a trăit până la 11 an, iautorul romanului „Vârstele jocului. Strada Cetăţii”, apărut la Editura Cartea Românească, în 2012, este unul dintre câştigătorii Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) pentru anul 2016.

Romanul „Vârstele jocului. Strada Cetăţii” a fost scris iniţial în limba germană şi a apărut în anul 2008 la Editura Transit, Berlin, cu titlul „Zweieinhalb Störche – Roman einer Kindheit in Siebenbürgen” (Două berze şi jumătate –Romanul unei copilării în Transilvania), informează bzb.ro

foto:observatorcultural.ro
foto:observatorcultural.ro

„Vârstele jocului. Strada Cetăţii” este o imersiune high fidelity în datele şi atmosfera unei epoci şi încercarea de a schiţa confluenţa dintre cinci mentalităţi (ardelenească, oltenească, săsească, „regăţeană”, vest-germană), patru generaţii (străbunici, bunici, părinţi, copil – prezente sincronic, în acelaşi moment temporal), trei istorii (românească, săsească, germană), două culturi (a românilor şi a saşilor transilvăneni) şi un prezent continuu (mijlocul anilor ’70, având ca punct terminus moartea dictatorului chinez Mao Zedong şi… începutul şcolii primare).

[ads2]

Într-un burg transilvan multietnic, în casa bunicilor, un viitor şoim al patriei deprinde regulile unui joc complicat… Ale unui joc care este existenţa însăşi. Roman „nemţesc”, admirabil scris şi orchestrat, spun criticii, „Strada Cetăţii” reuneşte poveştile de viaţă ale unei familii prinse între urmările războiului, iluziile destinderii ceauşiste şi mirajul Germaniei Federale şi impune, cu siguranţă, un prozator de vârf (chiar dacă aflat abia la prima carte): Claudiu M. Florian.

Premiile vor fi acordate câştigătorilor în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 31 mai, la Concert Noble, din Bruxelles.

Previous Story

Brașov. HAOS la Primărie! 10.700 de apartamente au rămas fără apă caldă pe termen nelimitat

Next Story

Brașov: Vezi cum poţi să verifici lista grădiniţelor particulare acreditate și autorizate care funcţionează în judeţ