Brasov: O casă a luat foc pe Avram Iancu. O femeie a ajuns în stare gravă la spital

Last Updated on aprilie 21, 2016 Un incendiu a avut loc miercuri într-o locuință de pe strada Avram Iancu din Brașov, pompierii intervenind cu trei autospeciale cu apă şi spumă. În urma acestui incendiu, o femeie de 46 de ani a ajuns la spital în stare gravă cu arsuri la nivelul feţei.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, incendiul s-a produs în jurul orei 19.00, la o locuinţă de pe strada Avram Iancu din Braşov, o femeie fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean Braşov cu un echipaj SMURD. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov.

„Femeia, în vîrstă de 46 de ani, a suferit arsuri la nivelul feţei şi a membrelor superioare. A fost intubată şi transportată cu un echipaj SMURD la spital. Era singură în casă“, a spus reprezentantul ISU Braşov, citat de monitorulexpres.ro.

[quads id=”2″]

La locul incendiului au intervenit trei echipaje cu apă şi spumă care au reuşit să lichideze incendiul înainte ca focul să se extindă la locuinţele învecinate.
Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incendiului, acestea fiind în curs de cercetare.

Previous Story

Petitia pentru Gara Brașov a strâns doar 2.000 de semnături. Ministerul Transporturilor nu baga in seamă Brașovul

Next Story

SURPRINZĂTOR! Brașovul este pe ultimul loc în România la spații verzi în cartiere. Asfaltarea excesivă distruge sănătatea!