Brașov: Marţi va fi hotărâtă soarta trecerii de pietoni pe care au murit două femei. Crezi că ar trebui desființată?

Last Updated on aprilie 8, 2016 Poliția a cerut desființarea trecerii de pietoni pe care au murit două femei însă Primăria se opune. Cine are dreptate?

După tragedia în care o adolescentă în vârstă de 16 ani a fost accidentată mortal pe trecerea de pietoni de la intersecţia Calea Bucureşti cu Soarelui, pe care a mai decedat o braşoveancă, Poliţia a solicitat Primăriei să desfiinţeze trecerea. Edilii consideră însă că marcajul pietonal este foarte necesar în zonă, care este una foarte populată.

„După cum încă de mai mult timp domnul primar a spus, se va solicita în Comisia de Circulaţie anularea solicitării Poliţiei în ce priveşte desfiinţarea trecerii de pietoni de pe Calea Bucureşti la intersecţia cu LC Babeş. Tot în comisie se va discuta despre ce alte treceri de pietoni mai sunt necesare”, a explicat vineri, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov pentru rttbrașov.ro.

mmuytmuttmu

Comisia de Circulaţie, la care participă reprezentanţi ai municipalităţii şi ai Poliţiei, se va întruni marţi, 12 aprilie. Edilii speră să-i convingă pe oamenii legii să renunţe la măsurile heirupiste impuse Primăriei, care pledează pentru aplicarea unor măsuri mai inteligente şi mai eficiente pentru asigurarea unui trafic fluent, nepoluant şi sigur pentru şoferi şi pietoni.

[ads2]

Locatarii din zonă nu vor să audă de desfiinţare

Alături de cei care au semnat două petiţii în acest sens sunt şi braşovenii care locuiesc în apropierea trecerii de pietoni. Oamenii spun că, dacă s-ar desfiinţa zebra, ar trebui să ocolească foarte mult până la următoarea trecere. O soluţie mai bună li se pare montarea unui semafor cu buton.

„Eu zic că ar fi mai bine dacă s-ar pune semafor, cu buton, aşa cum e pe Saturn. Şi atunci când se adună mai mulţi, apasă pe buton şi traversează. Trecerea de pietoni e bună, numai că ar trebui pus semafor”, a precizat astăzi, un braşovean. „Cea de acolo e prea departe şi la fel şi cea de acolo şi n-avem pe unde trece la piaţă”, a afirmat vineri, un alt braşovean. „Orice trecere de pietoni este binevenită, mai ales pentru oamenii în vârstă sau pentru persoanele cu copii, cărora le e greu să meargă până la o trecere îndepărtată”, a precizat astăzi, o braşoveancă.

Previous Story

Accident Brasov: Bătrân lovit pe trecerea de pietoni! Soția a scăpat ca prin minune!

Next Story

Accident Brașov: Vezi cum a reușit șoferul să facă o astfel de „cascadorie”