Brașov: Un nou Hypermarket Carrefour se va deschide într-un mall

Last Updated on martie 28, 2016

Un nou hipermarket Carrefour se va deschide la Brașov odată cu construcția centrului comercial pe care AFI îl ridică pe platforma Hidromecanica. Carrefour mai deţine un hipermarket în Braşov şi avea în plan să deschidă o unitate în mall-ul Korona (în zona Fartec), proiect abandonat de Echo Investments.

În iulie 2015, AFI Europe a anunţat că a cumpărat de la România Hypermarche (hipermarketurile Cora – n.r.) un teren de 40.000 de metri pătraţi situat în centrul Braşovului, unde va construi un centru comercial cu o suprafaţă închiriabliă de 45.000 metri pătraţi şi un proiect de birouri de clasa A de 11.000 metri pătraţi, pe care le va deschide în octombrie 2017. Pe acest teren, operatorul hipermarketurilor Cora intenţiona să construiască un complex imobiliar de 70 de milioane de euro, dar a renunţat la proiect, scrie bzb.ro

„Braşov este principala destinaţie turistică din România, atrăgând aproximativ 1,5 milioane de turişti pe an, iar oraşul are un număr mare de locuitori, cu o putere de cumpărare peste medie. Aceste lucruri, împreună cu locaţia perfectă din centrul oraşului, ne-au convins să intrăm pe piaţa de retail din Braşov şi să dezvoltăm acest proiect cu destinaţie mixtă”, declara atunci David Hay, CEO AFI Europe România.

Mall-ul va avea o suprafaţă totală de închiriat de 45.000 metri pătraţi, pe trei niveluri accesibile prin trei intrări principale, conectate de un culoar. Cel de-al treilea etaj va găzdui zona de restaurante şi divertisment, inclusiv un cinematograf.

Previous Story

De fapt cine scoate din mizerie Gara Braşov?

Next Story

RAT Brașov face modificări la cardurile de călătorie dar și la trasee