Brasov: Târg de mărţişoare în Piaţa Sfatului

Last Updated on februarie 5, 2016 În Piața Sfatului din Brașov va avea loc, începând cu data de 25 februarie, un târg de mărțișoare. Aici Primăria va amplasa 20 de standuri, însă numărul acestora va putea fi suplimentat dacă există mai multe solicitări.
Primăria va amenaja o zonă de vânzare a mărțișoarelor și pe aleea pietonală a Parcului central, unde vor fi amplasate 40 de standuri.

„Îi invităm pe toţi artizanii, creatorii şi asociaţiile prin reprezentanţii acestora să solicite un astfel de loc în vederea comercializării de mărţişoare sau alte produse tradiţionale cu ocazia sărbătorii Mărţişorului. În Piaţa Sfatului, preţul pentru ocuparea domeniului public va fi de 3 lei/mp/zi. Locurile vor fi atribuite pe principiul «primul venit, primul servit».

vededede

De asemenea, în cazul asociaţiilor, pentru o asociaţie nu se va atribui decât un singur loc, iar membrii acestora trebuie să vină personal să solicite un stand pentru comercializare”, a explicat administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz. citat de bzb.ro

Târgul de mărțișoare din Brașov se va încheia pe data de 8 martie.

Previous Story

Alt Accident în Brasov: Persoană lovită pe trecerea de pietoni de la ONIX

Next Story

Brasov: Sâmbătă revine „Bazarul cu lucruri gratis”