Brasov: 500 de kilograme de mici, muşchiuleţ de porc şi carne tocată expirată. Câtă carne expirată au mâncat până acum brașovenii?

Last Updated on februarie 17, 2016 Inspectorii OPC au găsit aproape 500 kg de carne expirată la un comerciant care îşi desfăşoară activitatea într-un centru comercial frigorific din Bartolomeu. Câtă carne expirată au mâncat brașovenii până la intervenția OPC?
Din documentele de livrare reiese că micii, muşchiuleţul de porc şi carnea tocată au ajuns la comerciant direct expirate de la un producător din Călăraşi.

Data în care produsele au fost fabricate este 08.02.2016.Conform declaraţiei de conformitate care însoţeşte aceste produse, carnea expiră în şapte zile pentru că a venit refrigerată. Chiar dacă unele produse erau încă în termen, nu erau ţinute în condiţii corespunzătoare, deşi este clar specificat pe etichete că trebuie păstrate la -18 grade Celsius. Acest​e produse transportate tocmai de la Călăraşi au fost depozitate la temperaturi care au ajuns şi la + 6 grade Celsius, scrie rttbrasov.ro.

bgngngngnhnh

Cel mai grav este faptul că depozitul primea carne prospătă iar în cazul în care nu se vindea, produsele se congelau, li se schimba eticheta, data de expirare şi erau comercializate pe piaţă, fără ca nimeni să ştie acest lucru. Se pare că nici producătorul nu era străin de acest fapt, pentru că între produse s-au găsit sute de etichete care urmau să fie lipite pe carne după ce ieşea din termen.

[ads2]

„Carnea a venit în lăzi. S-au găsit numeroase etichete, după cum vedeţi, pungi cu etichete, probabil pentru a putea fi reetichetată carnea, lucru total ilegal. Dacă discutăm despre muşchiuleţul de porc care a venit refrigerat, în aceeaşi ladă am găsit şi aceste etichete de muşchiuleţ de porc congelat. Probabil că dacă nu se vindea în varianta de refrigerat, l-ar fi introdus într-un congelator şi îi dădeau o altă dată de valabilitate şi lipeau o altă etichetă, lucru cu atât mai grav”, a explicat, comisarul şef Sorin Susanu, şeful CRPC Braşov.

Previous Story

Dezastru la FC Brașov. Fiscul cere falimentul adică desfințarea echipei

Next Story

FELICITĂRI! Patinatoarea Mihaela Hogaş din Brașov a urcat pe podium în Norvegia