Aeroportul Brașov: Cu ce județe ar trebui să ne asociem pentru finalizarea construcției? Premierul Dacian Cioloș a redeschis discuțiile pentru regionalizare și va permite asocierile juridice între județe

Last Updated on februarie 23, 2016 Premierul Dacian Cioloș a relansat discuțiile pentru Regionalizarea României. El a propus 4 variante care sunt puse în discuție publică. Una din variante propune o asociere juridică între județe pentru dezvoltarea de proiecte. Cu ce județe ar trebui să se asocieze Brașovul pentru construcția Aeroportului? În trecut s-a vorbit de o asociere cu Harghita și Covasna dr nimic nu s-a concretizat, aceste județe nefiind implicate juridic și material în construcție.

„Ar trebui să relansăm și dezbaterea privind regionalizarea, astfel încât să contribuim major la rezolvarea problemei fragmentării și a lipsei de coordonare la nivel inter-județean. Și în acest domeniu trebuie să avem o dezbatere profesionistă, obiectivă și deschisă asupra alternativelor, a avantajelor și dezavantajelor fiecăreia” a spus Premierul Dacian Cioloș citat de hotnews.ro.

Mai jos aveți cele 4 alternative propuse de premeir:

  • Asocieri de drept public între mai multe județe pentru a putea dezvolta proiecte cu un impact interjudețean adevărat.
  • Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent și menținerea nivelului intermediar – consiliile județene: proiectul din 2013.
  • Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menținerea la nivelul județean numai a unui oficiu prefectural  și a instituțiilor deconcentrate – județul devine o subunitate funcțională a regiunii.  In acest caz nu ar mai exista consilii județene.
  • Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafața, afinități culturale și istorice, existența unor orașe care pot funcționa ca poli de creștere economică și care pot avea un efect benefic (de antrenare) asupra întregii regiuni.

[ads2]
„O soluție la problema lipsei de coordonare este să integrăm mai bine programele de investiții cu finanțare europeană și cele cu finanțare națională. Acest lucru ar presupune stabilirea unor seturi de criterii de eligibilitate și de selecție unitare sau cel puțin complementare. Pentru aceasta, ar fi util să delimităm foarte clar ce anume finanțăm din fonduri europene și ce din fonduri naționale” a mai spus premerul.

Previous Story

Brasov. Mergi? Festivalul clătitelor la Prejmer. „Anul acesta vom avea în jur de 70 de producători de clătite”

Next Story

Brasov: Consiliera care l-a reclamat pe poliţistul Marian Godină a fost dată afară din Consilul Județean după ce a demisionat din PSD