Liniștea de la Brașov. Universitatea din Craiova îi anchetează pe profesorii care i-au ajutat pe pușcăriași, Universitatea Transilvania ne spune că totul este în regulă

Last Updated on ianuarie 13, 2016 Universitatea din Craiova a anunțat ieri, că va înființa o comisie specială care să-i verifice pe profesorii care au avizat lucrările publicate de mai multe persoane aflate în penitenciare, scrie agentia Mediafax. Comisia va analiza daca profesorii au incalcat codul deontologic, atunci cand au acordat aceste avize.
În Brașov este liniște. Rectorul Univerității Transilvania, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, a ținut să ne explice că responsabilitatea aparține exclusiv profesorilor și nu instituției. Probabil cei din Craiova, care verifică încălcarea codului deontologic, au onoare iar cei din Brașov nu. Ce contează onoarea Universității Transilvaniei când salariul intră în fiecare lună la profesori?

Dan Claudiu Danisor, rectorul Universitatii din Craiova, a anuntat ca o alta decizie este ca, “in perioada urmatoare, recomandarile sa fie eliberate numai dupa ce cadrul universitar va primi aprobarea Consiliului Director al Universitatii din Craiova”.

Rectorul a precizat pentru Digi 24 ca profesorii de la Universitatea din Craiova “nu au avut acordul universitatii atunci cand au formulat aceste recomandari”, de altfel nici legea nu prevede un acord de la universitate, si ca aceste cadre didactice si-au dat evaluarea pe doua puncte: “daca tema este importanta pentru a fi cercetata si daca persoana, detinutul, este capabila sa faca cercetarea. Acest al doilea aspect va fi analizat in comisie”.

[ads2]

Rectorul Universității Transilvania, Prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan citat de bzb.ro.: „În primul rând, cred că se folosesc termeni greşiţi, respectiv coordonare sau îndrumare. Este vorba despre o recomandare, pe care profesorul sau conferenţiarul o acordă înainte ca lucrarea să fie scrisă, pe baza titlului, a structurii şi a bibliografiei ce urmează a fi utilizată. Recomandarea respectivă nu implică însă cu nimic instituţia, ea fiind acordată de către profesor sau conferenţiar, după caz”.

Previous Story

Brasov: Taximetristul îți refuză cursa? Reclamă-l și va primi amendă. Vezi aici cum trebuie să procedezi:

Next Story

Aeroportul Brașov NU se mai face?! Consiliul Județean a vândut terenul pe care trebuia să se construiască Aeroportul?