Brașovul invadat de ciorile din Sfântu Gheorghe. 25.000 de ciori au fost alungate din orașul vecin

Last Updated on ianuarie 21, 2016 Reprezentanții orașului Sfântu Gheorghe, cu ajutorul Asociației Rara Avis, se ocupă, cu succes, de câțiva ani de alungarea ciorilor din oraș.
Președintele asociației, Kelemen László, spune că de la 30.000 de ciori, câte au fost acum trei ani în oraș, au rămas doar 5.000, iar croncănitoarele din Parcul Elisabeta, dar și din curtea Spitalului Judeţean au fost alungate toate la finele lui 2015.
El a adăugat că aceste păsări au fost gonite dinspre gară și centru spre Simeria, de unde oamenii asociației vor să le alunge spre Brașov.

Problema ciorilor, care migrează din Ucraina în Româna în timpul iernii, este una ce dă de furcă mai multor orașe din România. Municipiul Sfântu Gheorghe, unde Asociația Rara Avis a colaborat cu primăria, este un exemplu de succes în privința alungării ciorilor, a mai spus Kelemen citat de covasnamedia.ro și preluat de rttbrasov.ro.

Ciorile venite din alte țări sunt prea multe, fac mizerie cu excrementele lor, care afectează copacul, și sunt zgomotoase. Voluntarii Rara Avis folosesc niște lanterne puternice, atât dimineața, înainte să se facă lumină, cât și după înserare. Fie zi de lucru, fie sărbătoare, fie vară sau minus 20 de grade, voluntarii asociației sunt pe teren, întrucât, spune Kelemen, „ciorile nu au zi liberă”.

Previous Story

Aeroportul Brasov … mai la vară, mai la anul. George Scripcaru spune că Primăria nu se poate implica deocamdată în construcția Aeroportului. Vezi aici motivele:

Next Story

Brasov: Târg de nunți la Business Park. ”TRANSYLVANIA WEDDING FAIR”