Brasov: Modaromul se schimbă în 2016. Va avea „Braşovenii”

Last Updated on decembrie 4, 2015

Clădirea reper a Braşovului va „îmbrăca” o nouă faţă o dată cu deschiderea, în 2016, a expoziţiei care reaminteşte braşovenilor meşteşugurile şi breslele cetăţii de altădată. „Braşoveniile”, cuvânt în dicţionarele de limbă, reprezintă mărfurile create de braşoveni sau prăvălii în care se vindeau acestea.

Un prim proiect este amenajarea unei expoziţii în exteriorul clădirii Modarom, mai exact între coloanele acesteia, la parter, cu panouri care să reprezinte aspecte din istoria Braşovului.

kukuku

„Vor fi opt panouri din foi metalice groase, dacă se poate prelucrată tot de meşteşugari. Vor fi ca nişte foi albe pe care este scrisă istoria, amplasate între coloane, pentru că vrem să protejăm elementele structurale, vrem să minimizăm intervenţia în spaţiul existent.

În nişele existente în structura spaţiului de la parter vor fi folosite pentru amenajarea vitrinelor de expoziţie cu obiecte volumetrice, costume, bijuterii. În plus, vom încerca o restaurare simplă, vom reface pavajul din jurul clădirii, mozaicul, cu ceea ce există. De asemenea, expoziţia va fi iluminată discret”, a explicat Johannes Andreas Bertleff, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna, citat de bzb.ro

În vitrinele de la parterul clădirii vor fi expuse, de asemenea costume de primar şi patricieni braşoveni, replici de bijuterii sau piese de podoabă după modelele alese din colecţiile Muzeului Judeţean de Istorie. Expoziţia va fi deschisă, estimează organizatorii, în primăvara lui 2016.

[ads2]
În cadrul proiectului, vor fi şi activităţi de educaţie muzeală, cu  profil meşteşugăresc şi ateliere de educaţie muzeală pentru tineri.

„Este un proiect important pentru oraş, un proiect care susţine «Braşov, Capitală Europeană a Culturii 2021. Este important să-l sprijinim pentru că mediul economic a hotărât să investească pentru a aduce istoria în prim plan, iar braşovenii pot cunoaşte astfel mai multe lucruri despre bresle şi meşteşuguri”, a declarat, ieri, Adina Durbacă, viceprimar Braşov.

Previous Story

Brasov. Mall-ul Coresi: „Vino să aprindem luminile primului Crăciun, pe 5 decembrie”. Cadouri pentru 200 de copii

Next Story

Terapia senzorială a devenit posibilă şi la Braşov