Brașov: Fără artificii de Revelion în Piața Sfatului. Este o idee bună decizia Primăriei?

Last Updated on decembrie 28, 2015 Primăria Brașov a decis ca în acest an să nu mai organizeze tradiționalul foc de artificii în seara de Revelion, în Piața Sfatului. Concertele vor începe la ora 22.30 și se va încheia puțin după miezul nopții, cu un spectacol de lumini și lasere.

Printre artiștii care vor urca pe scena din Piața Sfatului se vor afla Crush & Alexandra Ungureanu, alături de artiști locali. În acest an, în programul de Revelion nu a fost inclusă muzica populară.

grgrrg

La Râșnov, în centrul orașului va avea loc un spectacol cu muzică de fanfară, timp de o oră, începând cu 23.30. Primarul orașului, Adrian Veștea, a precizat pentru AGERPRES că la miezul nopții va avea loc un foc de artificii.
[ads2]

Și la Predeal, la baza pârtiei Clăbucet va fi organizat un spectacol susținut de mai mulți DJ, începând de la ora 23.30 până la ora 01,30. Primăria nu va organiza un foc de artificii, dar cel mai probabil agenții economici care deservesc zona vor folosi artificiile la miezul nopții, a declarat pentru AGERPRES primarul localității, Liviu Cocoș.

Primăria Făgăraș organizează un spectacol de muzică populară în fața Casei de Cultură, începând cu ora 23.30 până la ora 24.00 când va avea loc focul de artificii, au precizat pentru AGERPRES organizatorii evenimentului.

Previous Story

Din Brașov, cerem scuze celor din București, care au plecat acasă, pentru traficul infernal de pe DN1, înghesuiala inumană din trenuri și lipsa aeroportului. PS: Când aveți timp, poate dați o fugă la Guvern, cât mai mulți, să cereți construcția Autostrăzii Comarnic- Brașov. Poate puneți și o vorbă bună și pentru construcția Aeroportului, o să vă ajute mult :)

Next Story

Brasov: Iarna a venit … la patinoar. Vezi aici Video: