Brasov: 5 milioane de euro pentru restaurarea Cetăţii Râşnovului, fonduri europene

Last Updated on decembrie 5, 2015

Primăria Râșnov a anunțat că, odată cu deschiderea noii linii de finanţare europeană pe exerciţiul 2014 – 2020, va depune un proiect prin care să restaureze cetatea.

Pentru derularea acestui proiect am identificat deja axa europeană care ne permite finanţarea lucrărilor, respectiv Axa 5.1. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect ce beneficiază de finanţare prin această axă este de cinci milioane de euro, iar cererea noastră va viza obţinerea acestei sume. Din păcate, în ciclul bugetar european 2007-2013 nu am putut obţine bani europeni pentru restaurarea Cetăţii, întrucât situaţia juridică a monumentului nu era clarificată”, a explicat primarul Adrian Veştea, citat de bzb.ro.

grgr

Primarul Adrian Veştea a ţinut să sublinieze faptul că în vederea restaurării vor fi folosite doar materiale tradiţionale, specifice perioadei în care a fost ridicată cetatea.

„În perioada 2005-2006, concesionarul italian chiar primise aviz de la Ministerul Culturii pentru a construi un hotel în incinta Cetăţii. El nu a avut nici un interes să conserve monumentul, astfel că sunt câteva spaţii care au fost amenajate în acea perioadă, ce vor fi desfiinţate, pentru că s-au folosit alte materiale decât cele recomandate. De asemenea, vor fi desfiinţate structurile de lemn din capelă”, a precizat primarul Râşnovului.

[ads2]

„În spaţiile din cetate se vor amenaja săli muzeale la cele mai moderne standarde în domeniu, de la cele legate de asigurarea microclimatului la cel privind securitatea obiectelor de patrimoniu ce vor fi expuse. Dacă evaluarea dosarelor, derularea procedurilor de achiziţie şi lucrările se vor desfăşura fără probleme, cred că în doi sau trei ani de la deschiderea axei de finanţare, proiectul va putea fi încheiat.

Din punctul meu de vedere, avem toate şansele să obţinem finanţarea şi sper să fim primii care depunem cererea, ţinând cont că avem deja proiectul pus la punct”, a subliniat Adrian Veştea.

Previous Story

Brasov: Utilaje grele, DISTRUG parcul Ursu din Răcădău. „Este inadmisibil ceea ce se face cu acest parc”

Next Story

Video Brasov: Vezi aprinderea luminilor din bradul de Craciun din Piata Sfatului