Last Updated on decembrie 17, 2015 Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc ieri seară la Centrul Comercial Carrefour din Brasov. Un autoturism Fiat venind dinspre parcarea magazinului Praktiker la intrarea în sensul giratoriu nu a acordat prioritate și a fost tamponat de către un Volkswagen care circula regulamentar, ulterior din spate a fost acroșat de o Mazda CX-5.
În urma acestui accident două persoane au ajuns la spital, informează pagina de Facebook din Din Taxi.
O tânără conducătoare auto era conștientă la sosirea echipajelor de descarcerare și ambulanță, totuși s-a folosit echipamentul de descarcerare pentru a scoate șoferița dintre fiarele contorsionate ale autoturismului marca Fiat.
[ads2]
Traficul a fost reluat după mai bine de o oră pe sensul de mers către București,timp în care a fost redirecționat pe strada Brazilor și prin parcarea magazinului Praktiker.
Și de această dată echipajele de specialitate cu atribuții în domeniul, Smurd Romania – Pompierii Romani – Politia Rutiera Brasov – Criminalistica, și-au făcut treaba cu profesionalism și promptitudine, mai scrie sursa citată.