Brasov: Barmanii au protestat in fata Prefecturii. Vor avize de la ISU pentru cluburi si baruri … mai relaxate

Last Updated on noiembrie 16, 2015 vvvvv

Aproximativ 40 de salariați ai unităților de alimentație publică din Brașov au protestat astăzi în fața Prefecturii, nemulțumiți de modul în care este gestionată problema autorizațiilor pentru securitatea la incendiu.

Ei se tem că în urma controalelor și a termenelor extrem de scurte în care unitățile de alimentație publică trebuie să remedieze deficiențele constatate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență,  multe dintre ele se vor închide, iar angajații vor rămâne fără locuri de muncă.

De asemenea, angajații acestor unități cer o flexibilizare în ceea ce privește sistemul de autorizare, pentru că, spun ei, termenul în care se eliberează aceste documente este extrem de mare, uneori ajungând la aproape un an, scrie mytex.ro

De altfel, câțiva dintre protestatari au mers la prefectul județului, Mihai Mohaci, pentru a depune un memoriu prin care solicită autorităților să țină cont și de doleanțele lor.

Previous Story

“Basme si povesti din Scheii Brasovului si de pe alte plaiuri ardelene”. Recuperarea tezaurului patrimoniului imaterial al Romaniei cu povesti nemaiuzite, cum sunt : Inimosul, Fata Verii si Imparatul Broastelor, Busuioc si Brandusa, Praslea si Princhidel, Norocul Noroacelor, Sangele Voinicului, Minunatele intamplari al Printului Emin si altele

Next Story

Brasov: Amenzi de peste 2 milioane de lei la Brintex. Locul doi in România la evaziune fiscala !