Brasov: Peste 200 de pasari exotice vin la Gradina Zoologica

Last Updated on octombrie 27, 2015 ngngngng

Peste 200 de exemplare de păsări exotice vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii organizate de către Asociaţia Ornitologică din România la Grădina Zoologică Braşov, vineri și sâmbătă. Expoziţia va fi deschisă în cele două zile în intervalul orar 9.00 – 17.00, în cadrul căreia vizitatorii pot vedea diferite specii de papagali, canari şi peruşi, dar şi alte păsări exotice, indigene sau hibrizi (combinaţie între canar şi o pasăre indigenă).

Exemplarele vor fi expuse la etajul corpului în care sunt găzduite reptilele, iar joi va avea loc şi un concurs „de frumuseţe”, urmând să fie premiate cele mai reuşite exemplare. Concursul va fi jurizat de către arbitrii internaţionali veniţi din Italia şi Anglia, notele urmând să fie date pe categorii de păsări, în funcţie de anumite criterii specifice, informează bzb.ro

De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu cei mai mari crescători români ai momentului, care vor împărtăşi din experienţa lor celor care sunt pasionaţi de creşterea păsărilor exotice. Pentru vizitarea expoziţiei nu se percepe taxă însă este necesară achitarea taxei de vizitare a parcului zoologic, care este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei, redus pentru elevi, studenţi sau pensionari.

 

Previous Story

Brasov. Povesti din Brintex in urma controlului ANAF: O casa de marcat fara nici un bon emis anul acesta, marfa furata din Bucuresti etc

Next Story

De ce? Primaria Brasov a aruncat ghivecele cu flori de la etaj, pe geam