Last Updated on octombrie 29, 2015 Cea mai ieftină casă din Brașov este un punct termic care costă 25.000 de euro. O agenție imobiliară intermediază vânzarea acestui imobil prezentându-l pe site-urile de specializate ca fiind „cea mai ieftină casă din Braşov”.
Suprafaţa imobilului este de 40 de metri pătraţi. Totuşi, firma anunţă că imobilul poate fi folosit şi ca „garaj, spaţiu comercial, birou, dar poate fi transformat şi într-o garsonieră deoarece clădirea este de sine stătătoare şi dispune de teren în suprafaţă totală de 68 de metri pătraţi”, informează bzb.ro
Imobilul se află pe strada Matei Basarab, este racordat la curent, „are utilităţile în zonă şi la clădirile învecinate”. În preţul de vânzare se poate asigura schimbarea destinaţiei construcţiei din punct termic dezafectat în cea de locuinţă, precum şi modificarea formei acoperişului acestei construcţii în şarpantă, însă fără modificarea înălţimii actuale a clădirii.
Advertisements