Aeroportul Brasov: Terenul a fost „aprobat” si de Comisia pentru Invatamant a Camerei Deputatilor. Mai sunt cateva comisii si comitete si gata

Last Updated on octombrie 7, 2015

Marți, 6 octombrie 2015, a avut loc ședința ordinară a Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport de la Camera Deputaților.

În cadrul acestei ședințe, membrii comisiei au avizat favorabil proiectul de lege care vizează transferarea unei suprafețe de teren de 200 ha din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov în cea a Consiliului Județean Brașov, terenul continuând să rămână în domeniul public al statului.

Considerentul pentru care s-a solicitat schimbarea persoanei juridice care administrează terenul în cauză este dictat de necesitatea construirii în această zonă a obiectivului ‘Aeroport Internațional Brașov-Ghimbav’, informează agerpres.ro

În 2009, Consiliul Judeţean Braşov a primit 200 de hectare pentru a putea demara lucrările la această investiţie, ţinând cont că pe lângă terenul necesar pentru construcţiile propriu-zise mai era nevoie şi de o zonă pentru siguranţa activităţii aeroportuare, însă termenul pentru realizarea investiţiei era de cinci ani, după care se pierdea dreptul de administrare asupra terenului. În iunie 2014, acest termen a expirat, astfel că nu s-au mai putut continua lucrările.

Previous Story

5 zile „de groaza” la Brasov. Incepe Dracula Film Festival. Vezi aici programul:

Next Story

Brasov: Bursa Locurilor de Munca la Hotel Aro Palace