Last Updated on august 18, 2015 Mai multe cartiere din Brașov au fost invadate de viespi. Braşovenii pot solicita intervenţii pentru stîrpirea viesparelor la numărul de dispecerat 0268-331.299
Căldurile mari din ultima perioadă au umplut oraşul de viespi. Braşovenii se plîng de prezenţa insectelor care şi-au făcut cuiburi în mai toate locurile umbroase.
Firma care s-a ocupat în ultimii ani de dezinsecţia din oraş şi din judeţ a recunoscut că în acest an, numărul viespilor este mult mai mare, şi asta din cauza temperaturilor ridicate. Odată cu viespile s-au înmulţit şi solicitările care vin de la cetăţenii care vor să scape de aceste agresive zburătoare cu venin.
Viespile sînt mai rezistente ca alte insecte
Reprezentanţii firmei care se ocupă de serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pe raza municipiului Braşov spun că viespile pot fi periculoase pentru cei care sînt predispuşi la diferite alergii, iar modul de combatere este unul special faţă de celelalte insecte.
„Viespile sînt foarte rezistente la insecticide în comparaţie cu ţînţarii. De accea se operează cu o substanţă pe bază de piretroid de sinteză şi se acţionează local, acolo unde sînt viesparele“, a precizat un reprezentant al operatorului de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, citat de rttbrasov.ro.
Pentru că la temperaturi ridicate viespile pot deveni periculoase, se acţionează pentru combaterea lor în primul rînd dimineaţa şi seara, cînd este mai răcoare.
Sesizări din partea cetăţenilor
Pînă acum au venit destule sesizări din partea cetăţenilor, atît din oraş, cît şi din zona de la Zoo sau din Poiana Braşov, precum şi din judeţ, din zonele Bran-Moieciu sau de la Săcele.