Last Updated on august 17, 2015 În accidentul produs în duminică dimineață pe DN 13 (Drumul Morții) și-a pierdut viața o femeie în vârstă de 48 de ani, iar un tânăr de 24 de ani și tatăl acestuia, de 64 de ani, au fost răniți. Cea care a murit era chiar mama șoferului de 24 de ani.
Potrivit informațiilor prezentate de purtătorul de cuvânt al IJP Brașov pentru mytex.ro, comisarul șef Liviu Naghi, în jurul orelor 8.30, la kilometrul 29+415 m (pe raza localității Măieruș), într-o curbă la dreapta, tânărul de 24 ani, care conducea un autoturism dinspre Rupea spre Brașov, a pierdut controlul asupra volanului, iar autoturismul condus de el a intrat pe strada Pădurii, unde a rulat aproximativ 100 de metri, după care s-a răsturnat în afara carosabilului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri ai județului Brașov, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.