Un brasovean a parcurs peste 1.500 de km pe bicicleta in 12 zile. “Le transmit românilor sa se apuce de pedalat”

Last Updated on iulie 13, 2015 Andrei Mârza locuieşte acum în Germania şi s-a apucat serios de ciclism în urmă cu doi ani când, împreună cu prietenul său, a făcut un drum de 2.500 de kilometri.

Andrei şi-a propus ca în fiecare an să dubleze distanţa parcursă, până când va ajunge la 10.000 de kilometri. După ce acum doi ani a făcut 5.000 de kilometri în o lună şi jumătate, Andrei a fost accidentat anul trecut şi nu a putut avea continuitate.

Anul acesta, prietenul său a fost reţinut de probleme la muncă, astfel că Andrei a postat un anunţ pentru găsirea unui partener. A găsit un iubitor al mersului pe bicicletă din Craiova, care a mers la el în Germania, însă acesta din urmă a fost nevoit să abandoneze în Ungaria, astfel că Andrei a ajuns singur la Braşov, după aproape 1.600 de kilometri parcurşi.

cc

„Scopul este plăcerea. Nu există niciun profit, nu există sponsori. Am încercat să obţinem nişte sponsorizări, dar nu am reuşit, din păcate. Vreau să transmit tuturor românilor să se apuce de pedalat, să lase maşina acasă, să nu mai meargă cu maşina până la alimentară şi până la colţul străzii”, a afirmat sâmbătă, ciclistul Andrei Mârza.

Bicicleta lui Andrei este una specială, deoarece în primul an a mers pe una obişnuită şi a avut ceva probleme medicale.

Pe aceasta stă mult mai comod, însă este mult mai greu la deal, când şi poziţia este incomodă. În rest, o asemenea excursie este o adevărată încântare pentru Andrei, care are cu el un cort şi un sac de dormit, plus câteva haine de schimb şi o pelerină de ploaie.

Dacă un asemenea drum făcut cu maşina ar costa mai multe sute de euro, pe bicicletă şi cu cortul, tânărul nu a cheltuit nici măcar o sută de euro şi a putut admira în voie peisajele deosebite din România, dar şi capitalele şi oraşele superbe prin care a trecut.

Andrei va rămâne în vacanţă la Braşov, după care se va întoarce cu avionul în Germania.

Previous Story

Video Brasov: Branza cu viermi gasita in cea mai cautata piata din oras

Next Story

Brașov: Cinci licee din judet au promovabilitate de 100% la BAC