Last Updated on iulie 28, 2015 Iubitorii de distracție și aventură sunt invitați la vânătoarea de comori Beacon Quest Tâmpa Braşov pe 31 iulie de la ora 16.00.
Agenţia Metropolitana Braşov şi 3S Studio (Smart Social Software) vor organiza o competitie de tipul treasure hunt cu scopul de a promova patrimoniul natural şi cultural al Muntelui Tâmpa şi sistemul de orientare iBeacon.
Subiectul concursului este unul de tip „Quest”, iar concurenţii vor urma un itinerariu prestabilit pe o aplicaţie de mobil care va oferi toate indiciile către locaţiile care trebuie atinse de participanţi. În dreptul fiecărui indiciu, concurenţii vor trebui să treacă de probe care le testează logica şi/sau îndemânarea fizică, probe afişate tot cu ajutorul telefonului.
Ei vor avea posibilitatea să ceară indicii suplimentare în cadrul aplicaţiei, însă acest lucru va aduce o penalizare de cinci minute din timpul total stabilit de echipa pe întregul traseu. Fiecare echipă va fi cronometrată cu ajutorul aceleiaşi aplicaţii IT. Cei mai buni trei timpi obţinuţi în cadrul Beacon Quest Tâmpa Braşov vor fi premiaţi.
În competiţie se pot înscrie grupuri/familii de maxim 3 membri sau persoane individuale, numărul maxim de participanți fiind de 30 de concurenți. Cerinţele pentru a participa sunt: concurenţii să deţină un Smartphone Androind 4.3 sau mai bun (unul pe echipa), telefonul să poată suporta tehnologia BLE (Bluetooth Low Energy).
Persoanele care doresc să se înscrie la vânătoarea de comori ce dezvăluie frumuseţiile Muntelui Tâmpa, o pot face prin înscriere la telefon 0268547616 sau pe email: ganea. ramona@metropolabrasov.ro