PSD recunoaste: Aeroportul Brasov „nu are nici o sansa sa fie inclus in masterplanul de transport”

Last Updated on aprilie 18, 2015 Senatorul braşovean Viorel Chiriac (PSD) a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Transporturilor mai lucrează încă la versiunea finală a masterplanului privind transporturile.

„La Ministerul Transporturilor nu ajunsese dosarul privind terminalul intermodal de la Feldioara, pentru perioada de programare 2014-2020, documentele fiind transmise abia joia aceasta. Liderul filialei PSD, deputatul Constantin Niţă a avut discuţii cu ministrul Ioan Rus şi şansele ca acest obiectiv să fie inclus în masterplan sunt mari”, a declarat Chiriac.

El a precizat că documentaţia trebuia trimisă de Consiliul Judeţean Braşov, anunta mytex.ro.

E necesar un acord cu Autoritatea Aeronautică 

Pe de altă parte, Chiriac a afirmat că Aeroportul Internaţional Braşov „nu are nici o şansă să fie inclus în masterplan”. Parlamentarul braşovean a susţinut că „puteam cere includerea doar dacă nu era efectuată nici o lucrare”.

Pe de altă parte, social-democratul a precizat că, pentru finalizarea lucrărilor la Aeroport, „Guvernul se poate implica, contribuind cu o parte din banii necesari, alături de Consiliul Judeţean Braşov, Consiliul Local Ghimbav şi municipalitatea braşoveană.

Dacă administraţiile locale nu îşi permit să asigure finanţarea, iar Ministerul Transporturilor este de acord, obiectivul ar putea fi preluat de Guvern, care să îl termine, apoi să-l dea înapoi, spre administrare, Consiliului Judeţean Braşov.

Important este ca între autorităţile locale şi Autoritatea Aeronautică Română să existe un acord de asociere, astfel încât Ministerul Transporturilor să aibă bază legală pentru a investi”.

Previous Story

Video Brasov: Cele mai colorate flori s-au mutat in Piata Sfatului

Next Story

Junii Brasovului ies duminica la parada calare indiferent de vreme. Vezi aici orarul si traseul: