Aeroportul Brasov: Dupa 15 ani, Prefectul, Primarul, Vicepresedintii CJ se intalnesc sa … gaseasca solutii. „Sper ca reprezentantii Primariei Brasov si ai administratiei judetene sa ia o decizie privind continuarea acestui proiect”

Last Updated on aprilie 30, 2015 Prefectul Mihai Mohaci va discuta azi cu cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Mihai Veştea şi Claudiu Coman, cu primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, şi cei doi viceprimari ai oraşului, Adina Durbacă şi Ciprian Bucur, despre soluţiile de deblocare a proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Întîlnirea vine în contextul în care la Senat a fost deja înregistrat un proiect de lege pentru modificarea actului normativ prin care terenul aeroportului, atribuit pentru cinci ani (2009 – 2014) judeţului Braşov, a revenit de anul trecut în proprietatea statului fără ca obiectivul să fi fost însă finalizat.

„Este vorba despre o întîlnire de lucru, în cadrul căreia sper ca reprezentanţii Primăriei Braşov şi ai administraţiei judeţene să ia o decizie privind continuarea acestui proiect. Vor fi analizate cele două aspecte importante, respectiv situaţia juridică a terenului şi finanţarea lucrărilor“, a declarat prefectul Mihai Mohaci, citat de Monitorul Expres.

Nu se ştie cît costă întreţinerea lucrărilor

Potrivit unei informări făcute ieri în plenul Consiliului Judeţean, la aeroportul de la Ghimbav s-a făcut pînă acum, într-o primă etapă, împrejmuirea metalică, fiind asigurată nu doar paza zonei, pentru a împiedica furturile sau vandalizarea, ci şi controale lunare şi remedierea eventualelor degradări ale împrejmuirilor metalice.

Pentru incinta aeroportului, în suprafaţă de 209 hectare, a fost asigurat accesul numai pentru mijloacele de transport şi persoanele autorizate şi, după cum se arată în informarea făcută de vicepreşedintele Claudiu Coman, „s-a asigurat menţinerea stării de curăţenie şi distrugerea buruienilor pe întreaga suprafaţă a terenului“. Pentru pista de decolare-aterizare se fac controale trimestriale ale stării generale a suprafeţelor de mişcare, a acostamentelor, a rosturilor şi a gurilor de scurgere după fiecare ploaie torenţială.

Deşi a făcut această informare, Coman nu a precizat şi sumele exacte care s-au cheltuit pînă acum sau cît costă întreţinerea pistei în acest moment cînd evoluţia proiectului este blocată de dezbaterile pe tema proprietăţii asupra terenului.

Cele trei variante pentru continuarea investiţiei

Dacă actul normativ de prelungire a duratei de construire a aeroportului pînă în 2025 va fi aprobat în şedinţa din 25 mai a Senatului, iar terenul va reveni în proprietatea judeţului Braşov, planul de continuare a investiţiei are trei variante.

Prima dintre ele presupune asocierea judeţului Braşov cu municipiul Braşov, oraşul Ghimbav şi judeţele Harghita şi Covasna, pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni care să finalizeze investiţia.

A doua variantă ar fi concesionarea lucrărilor şi operării aeroportului pe o perioadă mai mare de 25 de ani, iar a treia, atragerea de fonduri guvernamentale pentru finalizarea investiţiei, după care, după doi ani de operare, să se încerce atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea aeroportului.

Advertisements
Previous Story

Brasov: GREVA in administratie. Joi NU se lucreaza cu publicul

Next Story

Bauturile unui tanar din Brasov i-a cucerit pe londonezi: „“Poate o sa mai merg sa muncesc in tari precum Germania, America sau Danemarca. Iar cand voi reveni in tara, revin la Brasov“