VIDEO Tinerii se pot casatori in Cetatea Fagaras. 5.000 de lei costa o nunta in al doilea cel mai frumos castel al lumii

Last Updated on februarie 6, 2015

Mirii care vor o locaţie specială pentru nunta lor pot alege de anul acesta şi Cetatea Făgăraş. Închirierea cramei pentru nuntă costă 5.000 de lei.

Conducerea Muzeului Vasile Literat, care administrează Cetatea Făgăraşului, a decis  că poate scoate bani în plus pentru întreţinerea obiectivului turistic din organizarea de evenimente. Astfel, crama cetăţii poate fi închiriată pentru evenimente culturale sau nunţi.

În cazul conferinţelor chiria este 2000 de lei, iar în cazul nunţilor 5.000 de lei. Vor fi însă impuse şi restricţii. În cramă sunt 200 de locuri, astfel că numărul maxim de persoane este limitate. De asemenea se va stabili şi care este pragul maxim al decibelilor ce pot răsuna în cetate. Cetatea Făgăraş a fost vizitată în 2014 de 55.000 de turişti. (sursa: adevarul.ro)

Cetatea Făgăraş este situată pe locul al doilea al clasamentului întocmit anul trecut de Hopper, un site dedicat turismului, şi prezentat de publicaţia americană Huffington Post. Construcţia este descrisă ca fiind o fortăreaţă impresionantă, printre cele mai bine păstrate cetăţi feudale din Europa de Est. În acelaşi top realizat de Hopper şi prezentat de Huffington Post, pe locul al treilea se află Castelul Durham, din Marea Britanie. Topul mai conţine castelul Frontenac din Canada, castelul Cardiff din Ţara Galilor sau castelul Heidelberg din Germania.

Previous Story

Amintiri din Brasov: Stadionul Tractorul, anii ’80

Next Story

Lucrarile la liftul pe plan inclinat de la Rasnov ar putea fi terminate luna viitoare