Brasov: Refac traseul eliberării Transilvaniei de Nord-Vest

Last Updated on octombrie 21, 2014

În această săptămână au loc o serie de manifestări prilejuite de aniversarea, pe 25 octombrie, a 70 de ani de la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest, între care se numără şi „Ştafeta pentru veterani”. În cadrul acesteia, aproximativ 50 de militari refac traseul străbătut de Armata Română în 1944, ştafeta debutând acum două zile la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial din Bucureşti şi urmând a ajunge sâmbătă la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român” din Carei. Astfel, cele două Drapele Tricolore inscripţionate cu mesajul „Sacrificiul impune respect!”, parcurg nu mai puţin de 800 de kilometri, trecând prin Bucureşti, Ploieşti, Sinaia, Braşov, Făgăraş, Cincu, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Zalău şi Carei. La acţiune au participat ieri şi 10 militari voluntari din Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa”, care au purtat ştafeta între Sinaia şi Făgăraş.
armata-romana
În toate oraşele au avut loc opriri şi depuneri de flori la monumentele şi mormintele eroilor căzuţi la datorie, astfel de momente petrecându-se în judeţul nostru la Monumentul eroilor din gara Predeal, Monumentul eroilor de pe Valea Râşnoavei, Monumentul eroilor din cazarma B 21 VM – Râşnov (mormântul eroului slt. (pm) Chira Claudiu), Cimitirul Eroilor din Şprenghi şi Cimitirul Municipal (mormintele eroilor slt.(pm) Valerică Leu şi Paul Caracudă, ambii căzuţi la datorie în Afghanistan). „Prin această manifestare încercă, să readucem în conştiinţa valorile pentru care înaintaşii noştri s-au sacrificat: patrie, patriotism, Ziua Naţională, Drapelul românesc, Imnul Naţional, suveranitate, independenţă, unitate naţională. Noi am jurat să apărăm toate aceste valori şi vrem ca ele să fie păstrate şi respectate”, a declarat lt. col. Dorinel Cotea, unul din voluntarii care au alergat ieri. „Ştafeta pentru veterani” are loc la iniţiativa grupului Invictus, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, prin Asociaţia de caritate „Camarazii” şi îşi propune să comemoreze sacrificiul veteranilor, alergând exact ca în luptă, de la București până la Carei, ultimul oraș din România eliberat în timpul celui de al Doilea Război Mondial. (sursa: bzb.ro)
Săptămână plină de momente festive
În cadrul activităţilor dedicate zilei de 25 Octombrie – Ziua Armatei Române, Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa” organizează şi participă cu efective şi tehnică la o serie de evenimente. Astfel, mâine, de la ora 11.00, în poligonul de tragere Măgurele va avea loc „Cupa Presei la tir”, iar joi, în intervalul orar 10.00 – 13.00, la Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” va avea loc activitatea ,,Ziua Armatei în şcoli”. Vineri după amiază, începând cu ora 16.00, la sediul Centrului Cultural şi Asistenţă Socială nr.1 Braşov, se va desfăşura un simpozion cu tema ,,25 Octombrie Ziua Armatei Române – 70 de ani de la eliberarea părţii de nord–vest a Transilvaniei” ,  un concert de fanfară şi un spectacol de muzică şi dans. În cele din urmă, sâmbătă, de la ora 11.00, la  Monumentul Eroilor din  Şprenghi se va desfăşura o  ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
Previous Story

Un bebelus de 4 luni, in cursa „Brasov Heroes“

Next Story

Brasov: Aristotel Cancescu se retrage din Media. A cedat televiziunea Mix 2 dupa ce DNA l-a pus sub urmarire penala