RAT Brasov, modificari la traseul mai multor linii de autobuze incepand de luni, 15 septembrie

Last Updated on septembrie 12, 2014

Regia Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov revine din data de 15 septembrie 2014 la programul extins de circulaţie. Astfel, va creşte frecvenţa mijloacelor de transport în comun pe 14 dintre cele 44 de trasee, ajungându-se ca la orele de vârf R.A.T. Braşov să aibă în circulaţie peste 140 de autovehicule. Vor fi modificate orarele liniilor: 1, 2, 5, 6, 8, 15, 17, 23, 23 barat, 31, 32, 36, 50 şi 52.

444

     Noul program de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va putea fi consultat pe portalul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare“, începând din cursul zilei de sâmbătă, 13 septembrie a.c. De asemenea, vor fi actualizate şi tabelele afişate în toate staţiile, până în cursul zilei de duminică, 14.09.2014. Toate tabelele ce conţin noile orare de circulaţie vor conţine menţiunea „Valabil din data de 15.09.2014“.

     De asemenea, începând cu data de 15 septembrie 2014, R.A.T. Braşov introduce unele modificări în traseele unor linii, după cum urmează:

  • traseul liniei 41 (Livada Poştei – Stupini) se prelungeşte până pe Strada Lujerului din cartierul Stupini;
  • autobuzele de pe linia 31 (Valea Cetăţii – Livada Poştei), pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, vor opri şi în staţia „Liceul Meşotă”;
  • autobuzele de pe linia 32 (Valea Cetăţii – Gara Braşov), pe sensul de deplasare spre Valea Cetăţii, vor opri şi în staţia „Liceul Meşotă”;
  • liniile de transport 50 şi 50 barat se vor unifica, noua linie urmând a purta indicativul 50. Aceasta îşi va prelungi traseul, pentru anumite curse, până la capătul de linie „Pietrele lui Solomon” şi va avea un grafic de circulaţie ce va asigura o frecvenţă a trecerilor prin staţii îmbunătăţită pentru tronsonul Livada Poştei – Pe Tocile.
Previous Story

Brasov: Jay Sean, invitatul surpriza la RMA

Next Story

Brasov: 281 locuri de munca disponibile la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, vineri 12 septembrie