JAF la o banca din Brasov! A fost furata o cutie de valori

Last Updated on septembrie 4, 2014

Un jaf a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o sucursală bancară din cartierul Răcădău din Braşov, de unde a fost furată o cutie de valori în care se aflau peste 200.000 de lei, la ora transmiterii acestei ştiri atacatorii fiind căutaţi de poliţişti.

555

Primele informaţii furnizate de poliţişti arată că jaful a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul 03.00, la o filială a Băncii Transilvania din cartierul Răcădău din municipiul Braşov.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a declarat că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii, în unitatea bancară au intrat două persoane care au forţat uşa de acces. (sursa: Mediafax)

Conform sursei citate, cei doi au desprins apoi cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat. După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.

În aproximativ cinci minute de la declanşarea alarmei, la faţa locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract, însă hoţii fugiseră.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în cutia de valori se aflau peste 200.000 de lei, însă prejudiciul urmează să fie stabilit împreună cu reprezentanţii băncii.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac cercetări la faţa locului, iar cei doi suspecţi sunt căutaţi.

Previous Story

Brasov: Astazi incepe Oktoberfest. 11 zile de distractie

Next Story

Opera Brasov va invita astazi la concert in Piata Sfatului