Last Updated on septembrie 18, 2014
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a dat ieri publicităţii un top al celor mai vizitate oraşe în anul 2013. Potrivit datelor ANT, Braşovul s-ar situa pe locul trei în acest top, cu un număr de 396.300 de turişti, după Bucureşti, cu 1,3 milioane de turişti, şi Constanţa, cu 436.500 de turişti. Între primele zece oraşe se mai află şi Predealul, pe locul opt, cu 148.000 de turişti, acesta devansând chiar oraşul Cluj-Napoca, cu 121.000 de turişti la nivelul anului trecut.
Cei mai mulţi turişti străini ajung în România din Germania (228.000), Italia (180.000), Franţa (118.000), Ungaria (99.000), Israel (96.000), Marea Britanie (92.000), SUA (91.000) şi Spania (66.000). Din Polonia vin 64.000 de turişti, din Austria – 58.000, din Olanda – 47.000, din Bulgaria – 43.000, din Grecia – 39.000 şi din Turcia – 38.000. (sursa: bzb.ro)
Şi Viscri poate pătrunde în top
Potrivit ANT, există mai multe destinaţii turistice din România care pot pătrunde în top. Printre acestea, în funcţie şi de o serie de factori conjuncturali, dar şi de promovare, sunt destinaţiile incluse în spaţiul rural montan al Carpaţilor recunoscute prin patrimoniul mondial UNESCO, cum ar fi Biertan sau Viscri.
Advertisements