Last Updated on septembrie 19, 2014
Consiliul Judeţean Braşov va amenaja un heliport în curtea Spitalului Judeţean, destinat elicopterelor SMURD, instituţia obţinînd acordul departamentului Aviaţiei civile din cadrul MAI. Vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu (foto), a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că „în cel mai scurt timp posibil“, la Braşov va funcţiona un heliport destinat exclusiv elicopterelor SMURD, acesta urmînd să fie amenajat chiar în curtea Spitalului Judeţean, la intrarea dinspre Calea Bucureşti.
Cheltuieli minime
„Am obţinut acordul departamentului Aviaţiei civile din cadrul MAI pentru ca şi Braşovul să beneficieze de un heliport, cu condiţia să îl construim foarte aproape de Spitalul Judeţean. Asemenea cazuri, care au nevoie de intervenţii de urgenţă, depind de fiecare secundă pierdută în timpul transportului. Am identificat împreună cu experţii acestei structuri de aviaţie că locaţia cea mai bună în acest scop este curtea spitalului. Am discutat cu Primăria Braşov în ceea ce priveşte lucrările de toaletare a pomilor de la stradă în aşa fel încît aterizările să fie făcute în condiţii de siguranţă şi am depus deja actele necesare pentru certificatul de urbanism“, a spus Pascu.
Vicepreşedintele CJ a precizat că nu au fost încă estimate cheltuielile pentru amenajarea heliportului, care va avea o suprafaţă de 25 metri pătraţi, însă acestea sînt „minime“ urmînd să fie susţinute din bugetul CJ Braşov şi din posibile sponsorizări. (sursa: monitorulexpres.ro)
Heliportul, absolut necesar
Managerul Spitalului Judeţean, dr. Adrian Albotă, a spus că la Braşov a existat în trecut un heliport, în spatele spitalului, însă acesta nu mai este funcţional după ce în apropiere a fost construit un bloc de locuinţe.
În aceste condiţii, pacienţii aflaţi în stare gravă care trebuie transportaţi pe calea aerului pînă la un alt spital sînt duşi cu ambulanţa la Ghimbav, unde pot ateriza elicopterele SMURD.
Braşovul are alocate două elicoptere SMURD, dar acestea stau în hangar la Tîrgu-Mureş. Potrivit vicepreşedintelui CJ, cînd aeroportul de la Ghimbav va fi gata, acolo va fi amenajat un hangar şi pentru elicoptere, dar şi pentru avioane sanitare.