Brasov. Ultima „delicatesa”: pateu cu bucati de tabla

Last Updated on septembrie 19, 2014

Un braşovean în vârstă de 61 de ani a ajuns la Protecţia Consumatorilor Braşov, pentru a depune reclamaţie, după ce a găsit bucăţi de tablă într-o cutie cu pateu de curcan pe care o cumpărase dintr-un hipermarket situat pe Calea Bucureşti. Omul alesese firma respectivă întrucât pe etichetă era menţionat că produsul este făcut din curcan integral (carne şi ficat) şi că nu conţine E-uri, coloranţi sau arome artificiale. Surpriza din cutie a fost, însă, greu de „digerat” …

„Am început să mănânc şi supărarea a fost că am găsit aceste obiecte în pateu. A fost foarte neplăcut! M-am simţit rău toată noaptea. Nu doresc nimănui să i se întâmple aşa ceva! Se putea întâmpla să înghit din tablă, dacă bucăţile erau mai mici”, ne-a explicat, ieri, ghinionistul, pe nume Iosif S.

Bărbatul s-a prezentat la Protecţia Consumatorilor vinerea trecută, iar comisarii au demarat cercetările. Astfel, în primă fază, s-a oprit de la comercializare lotul din care făcea parte cutia respectivă (în Braşov s-au mai găsit pe rafturi circa 40 de cutii din lotul acela), iar magazinul în care şi-a făcut cumpărături braşoveanul a fost amendat cu 5.000 de lei. În continuare, se fac verificări la firma producătoare (din judeţul Sibiu), aceasta riscând o amendă de până la 50.000 de lei, retragerea definitivă a lotului şi măsuri complementare.

„După cum puteţi vedea, aceste bucăţi de tablă pot fi resturi de la alt ambalaj. Este o situaţie inacceptabilă şi extrem de periculoasă. Aceste bucăţi sunt vizibile, dar, dacă ar fi fost mai mici, puteau fi ingerate uşor de consumator şi să ducă la grave probleme de sănătate”, ne-a declarat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Braşov, Sorin Susanu.  (sursa: mytex.ro)

Din câte se pare, bucăţile de tablă provin din lateralul altui ambalaj.

Previous Story

Brasov: Spitalul Judetean va avea heliport in curte

Next Story

Brasov: La granita dintre iarna si vara la Holbav, by Dulu Mihail Ion